Zahărul, inamicul public nr. 1?

Astăzi consumăm cu de până la 4 ori mai mult zahăr decât acum 50 de ani, conform unor studii europene realizate de Gerblé, lider european in dietetica naturală. Zahărul, consumat în exces și în special cel rafinat, sărăcit în nutrienți prin procedee chimice agresive, duce nu doar la solicitarea pancreasului, ci și a ficatului. Ai auzit, probabil, multe cunoștințe ce se plâng ca au nivelul mare de colesterol în sânge, deși evită consumul de grăsimi saturate. Una dintre descoperirile importante ale ultimilor ani arată din ce în ce mai mult cu degetul spre zahăr.

Dacă și tu ți-ai propus să elimini complet zahărul din alimentație, află că nu este ușor deloc. Practic este prezent în majoritatea preparatelor, de la pâine la conserve, sosuri și chiar și în sncksurile sărate.

Gerblé, prin gama Glucoregul dezvoltată cu medici diabetologi, ne oferă produse savuroase, cu 0% zahăr și conținut mic de zaharuri. Produsele se pot folosi atât de către cei ce suferă de diabet, dar și de cei care doresc să reducă zahărul din alimentație. Și, nu uita, papilele gustative se pot reeduca, reducând treptat zahărul și reobișnuindu-ne cu un gust mai puțin intens de dulce!

Iată și câteva sfaturi utile pentru a consuma mai puțin zahăr zi de zi.

1. Gătește mai light – mai ales dacă în familie sunt copii! Alege prăjituri și produse de patiserie făcute în casă, la care poți reduce cu până la 50% cantitatea de zahăr adăugat. Pentru a păstra gustul dulce, încearcă condimente dulci precum scorțișoara, sucul de mere sau chiar o banană pisată. Sau simplifică-ți munca și achiziționează produse Gerblé Glucoregul, precum biscuitii tableta cu ciocolata alba sau neagra, madlenele cu lamaie si fara zahar sau prajitura umpluta cu ciocolata.

2. Nu pune zahăr în ceai și cafea – vei aprecia cu timpul mai bine aroma acestor băuturi fără a o încărca inutil cu gustul zahărului. Dacă nu reușești din prima, ia-o treptat sau folosește un îndulcitor vegetal, precum Gerblé Glucoregul Stevia, extras din Stevia Rebaudiana, o plantă de cca 300 de ori mai dulce decăt zahărul.

3. Utilizează cu moderație alternativele la zahăr. Deși nu la fel de nocive ca zahărul și cu multe beneficii aditionale, mierea, siropul de arțar sau de agave trebuie folosite cu moderație, deoarece sunt bogate in glucoză si fructoză, solicitând un răspuns apropiat de al consumului de zahăr din partea pancreasului.

4. Renunță la sucurile acidulate, sucurile de fructe si nectaruri. În ultimii ani mulți producători fac eforturi de a diminua zahărul din sucurile din comerț. Cu toate acestea, multe dintre sucuri pot avea până la 60% zahăr. Înlocuiește-le cu limonadă sau apă aromatizată fără zahăr, suc de fructe stors proaspăt în care poți adăuga si legume.

5. Acordă prioritate alimentelor integrale. Renunță la pastele, orezul și pâinea albe în favoarea mult mai nutritivelor variante integrale sau semi-integrale. Acestea sunt bogate în fibre și vitamine din grupul B și au un indice glicemic inferior.


Dificil, dar nu imposibil. Bătăliile se câștigă cu pași mici și perseverență.  Așadar, reducerea consumului de glucide simple nu prin eliminare, ci prin creșterea celui de glucide complexe și de fibre este strategia câștigătoare în lupta pentru reducerea zahărului din alimentația de zi cu zi. Și, nu uita, ajută-ți corpul cu minim. 1,5l de lichide neîndulcite zilnic, evită alcoolul și fă miscare cel puțin 30 de minute pe zi.

SHARE IT:

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>