In căutarea echilibrului, am descoperit secretul dietei franceze

NOU! Gerblé lansează gama de răsfăț BIO – biscuiți cu conținut redus de zahăr, sare și grăsimi

Ultimele luni au adus pentru mulți dintre noi schimbarea modului de a trăi, a relaționa și de a munci – lucrăm de acasă, ieșim mai puțin, facem mai puțină mișcare și mâncăm, de multe ori, puțin mai mult decât ar trebui. Iată de ce un stil de viață sănătos și echilibrat este, în acest context, o prioritate pentru fiecare dintre noi, iar aceasta nu înseamnă diete drastice, ci găsirea acelui echilibru interior fin între minte, corp și suflet. Înseamnă alegeri alimentare cât mai naturale, BIO, cu ingrediente alese cu grijă, în deplină armonie cu respectarea unui program zilnic echilibrat, cu ore de somn suficiente și activități fizice dozate astfel încât să ne menținem în formă și să avem o energie și un tonus de invidiat.

Stilul de viață sănătos este o alegere a fiecăruia dintre noi, iar rezultatul este unul cu efecte pe termen lung. Este deopotrivă un exercițiu al minții,  cât și al corpului, dar un exercițiu constant și frumos, plin de beneficii. Putem începe cu pași mici, printr-o dietă echilibrată, cât mai sănătoasă și aproape de ceea ce înseamnă natural, neprocesat, ecologic, fără aditivi şi fără coloranţi, cu ingrediente din soluri nefertilizate chimic.

ASTĂZI A MÂNCA BIO NU MAI ESTE SUFICIENT

Cei de laNutrivita.ro, magazin online de produse dietetice si BIO, ne readuc aminte în această perioadă că nu mai este suficient să consumăm doar produse BIO pentru a ne menţine în formă şi a găsi mult râvnitul echilibru. Astăzi consumăm cu până la de 4 ori mai mult zahăr decât acum 50 de ani, cu de până la de 2 ori mai multă sare, cantități semnificativ mai mari de grăsimi, iar rata obezităţii şi problemele asociate au explodat. De aceea, o alimentaţie sustenabilă pentru noi și pentru planetă este una în care privilegiem produsele cât mai aproape de natură, cu un conţinut redus de zahăr, sare şi grăsimi, așa cum este noua gamă de la Gerble Expertul Dietetic pe care vă propun s-o descoperim împreună!

BIO/ECO din marile lanțuri de magazine, în rețelele tip plafar şi pe www.nutrivita.ro.

POVESTEA PIONIERULUI DIETETICII FRANCEZE

Povestea Gerblé începe în apropierea Lyon-ului cu 90 de ani în urmă, când un inginer agronom a reușit să stabilizeze germenele de grâu împreună cu calitățile sale nutriționale, ca sursă de vitalitate.  Așa a apărut denumirea Gerblé, ( „geme de blé” = germene de grâu), având la bază rețete îmbogățite cu germeni de grâu, bogați în proteine și acizi grași esențiali, vitaminele E, B1, B9, Zinc, Fosfor și Magneziu.

Gerblé este atent la toate cerințele consumatorului modern și îți propune game adaptate pentru fiecare:  gama dietetică naturală îmbogăţită cu germeni de grâu, vitamine şi minerale, gama pentru diabetici, fără zahăr şi fără zahăr adăugat, gama de produse fără gluten sau gama fără alergeni.

Inovația continuă și atenția către cerințele consumatorilor au făcut ca Gerblé să fie astăzi specialistul francez în dietetică naturală și intoleranțe alimentare.

VARA VINE CU NOUTĂȚI LA RAIONUL DE DIET ȘI BIO: NOUA LINIE ECO CU EXTRA-BENEFICII

Pentru vara aceasta, Gerblé propune PRIMA GAMĂ DE BISCUIȚI BIO din România. Delectează-te și savurează delicioșii biscuiți Gerblé ECO cu ciocolată și mac, cei cuMerișoare și aromă de Migdale sau cuGhimbir și aromă de Lămâie! Sunt o alternativă gustoasă, dar și sănătoasă la dulciurile existente pe piață, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai mari dintre noi.

Cu peste 80 de ani de experienţă în dietetica naturală, Gerblé propune în gama sa BIO reţete savuroase cu un conținut redus de zahăr, sare și grăsimi, comparativ cu media biscuiţilor similiari din piaţă, cu garanţia ingredientelor din agricultura ecologică. Biscuiții Gerblé BIO reprezintă o sursă de fibre, fără coloranţi şi fără conservanţi, cu arome exclusiv naturale, sunt ambalaţi într-o cutie de carton reciclat şi reciclabil și îi gãseşti la raionul

GERBLÉ BIO BISCUIŢI DIETETICI CU CIOCOLATÃ ŞI MAC, 120g (4x30g)

Savurează intensitatea ciocolatei și semințele crocante de mac din aceşti biscuiţi ecologici, originali şi delicioşi! Fabricaţi în Franța, biscuiţii Gerblé ecologici sunt făcuți cu ciocolată din sursă durabilă certificaţi UTZ și fără ulei de palmier, în conformitate cu angajamentele Gerblé. În această rețetă, ingredientele sunt dozate perfect pentru a-ţi oferi o pauză de ciocolată într-un biscuit organic gustos cu un conținut scăzut de zahăr şi grăsimi (-36% zaharuri şi -63% acizi graşi saturaţi, comparativ cu media biscuiţilor similiari din piaţă)!

Preţ recomandat: 15,90 lei pe www.nutrivita.ro .

GERBLÉ BIO BISCUIŢI DIETETICI CU MERIŞOARE ŞI ULEI ESENŢIAL DE MIGDALE AMARE, 132g (4x33g)

Bucură-te de o pauză gustoasă și savurează dulceața de migdale îmbunătățită de gustul plăcut și dulce al merişoarelor în aceşti biscuiţi organici dulci și crocanţi! Această rețetă ecologică conține puține zaharuri, acizi grași saturați și sare, în conformitate cu valorile Gerblé (-39% zaharuri, -80% grăsimi saturate şi -52% sare, comparativ cu media biscuiţilor similiari din piaţă). Biscuiţii Gerblé ecologici sunt fabricați în Franța, iar făina de grâu provine dintr-un sector ecologic 100% francez.

Preţ recomandat: 14,90 lei pe www.nutrivita.ro .

GERBLÉ BIO BISCUIŢI DIETETICI CROCANŢI CU GHIMBIR ŞI ULEI ESENŢIAL DE LĂMÂIE 132g (4x33g)

Descoperă în această rețetă organică prospețimea lămâii combinată cu notele surprinzătoare de ghimbir! O rețetă organică ideală pentru a te bucura de o pauză savuroasă, ieșită din comun. Fabricați în Franța din făină de grâu 100% franceză, aceşti biscuiţi ecologici au un conținut scăzut de zahăr și acizi grași saturați și sare (-43% zaharuri, -80% grăsimi saturate si -32% sare comparativ cu media biscuiţilor similiari din piaţă), în conformitate cu angajamentele Gerblé.

Preţ recomandat: 14,90 lei pe www.nutrivita.ro .

SHARE IT:

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>